Cautand prezentul….cautandu-ma
5 noiembrie 2008………….Cautam mereu ce nu putem avea, vrem mai mult si ne dorim mereu un imposibil amar si dureros……. Calcand pe treptele prezentului, ne intoarcem in trecut sperand la un viitor mai bun. In acelasi timp ne dorim trecutul pentru ca nu stim sa traim prezentul si ne ratam viitorul, iar cand realizam acest lucru este prea tarziu pentru a le mai accepta. Suntem ce am devenit, ce am vrut sa devenim, dar nemultuniti constant de ceea ce suntem. Vrem intodeauna mai mult , dar totusi nemultumiti de noi, caci ne dorim un imposibil atrgator prim presupusa sa perfectiune, caci devenim suntem fantome ale prezentului, umbre ale trecutului si creaturi fara viata ale viitorului. Suntem oameni sublimi prim imperfectiune, superiori prin noi insine, minunati prin modalitatea de a gresi caci ea ne ridica in momentele de cumpana invatandu-ne sa fim mai buni si totodata mai rai. Putem crea castele desprinse din povesti de neimaginat sau distruge prin simple gesturi adevaratele castele ale vietii noastre:sufletele omenesti.
………………………………. suntem umbre ale prezentului si ne invartim mereu intr-un cerc al unui prezent continuu, cautam fantasme ca pe niste eroi imaginari si vise nedeslusite. Suntem captivi in propia noastra viata si incapabili in acelasi timp de a fi fericiti,caci ne-am pierdut capacitatea de a cauta adevaratele valori. Viata e un vartej in care ne pierdem uitam cine suntem sau ce trebuie sa facem.
Am intalnit oameni care sunt innebuniti dupa povesti fie ele de dragoste, tragice, romantice sau idealiste si acest lucru ne face sa devenim eroi in povesti ce uneori se transforma in realitate……dar povestile transformate devin de fapt adevarate intamplari tragice.
Caci, de fapt, suntem incapabili a trai in prezent si confundam mereu intr-un trecut dureros,tragic ptr a ne plange mereu de mila si a cauta lucruri ce nu le mai vom avea niciodata. Suntem demni de mila atunci cand in loc de a merge mai departe ne impiedicam de senimente dureroase ce nu ne lasa sa fim noi, sa evoluam spre o stare superioara spre un prezent mai bun fara lucrurile ce ne-au dat atata durere. Scriem cronici de durere afundati in lipsa de respect fata noi insine si cautam fantasme si eroi imaginari care sa ne salveze din aceasta poveste amara…
Devenim protagonisti in propia noastra poveste gri fara a vedea ca, de fapt, putem fi protagonisti intr-una mai colorata si mai viu nuantata chiar de noi.Traim intr-un prezent fals caci de fapt cautam sa reinviem fantasme de mult apuse in amurgul trecutului, vrem sa devenim ceea ce nu suntem si incarcam sa fim ceea ce uram a fi ptr a ne pedepsi de lipsa noastra de curaj. Care curaj?
Acela de cauta in adancul sufletului nostru ceva mai bun, sentimente, ganduri, idei, sperante care in loc sa ne aduca amagirea unei schimbari ce nu va putea fi infaptuita niciodata ne aduce durerea unui trecut ce nu va putea fi schimbat… in loc de a lupta ne pierdem in drumul anevoios al unei mici aventuri si uitam care este de fapt scopul nostru suprem: fericirea. O fericire suprema care in acest ritm nu va putea fi castigata niciodata in lupta cu viata.
De ce? Ptr ca pierzandu-ne pe drum nu vom ajunge nici macar sa vedem ce posibila lupta multumindu-ne cu tragicul normal. De ce tragic? Ptr ca in cazul acesta pierdem supremul… trist. Desi tot mai trist este atunci cand ne facem ca ne uitam visele si ne lasam condusi de o soarta pe nici macar nu o acceptam, dar mai ales sa vrem sau sa fi luptat ptr ea. Suntem prinsi intr-un vartej al intamplarilor unde nici macar nu stim ceea ce vrem, mai ales sa cautam acel ceva special.
Ne pierdem pe un drun sinuos si plin de obstacole uitam sa fim ceea ce ne-am dorit din todeauna de dragul habitualului sau de dragul unor persoane ce ne fac sa credem ca merita efortul sau ca merita sa aruncam un viitor pe geam numai pentru a dovedi cuiva ce nu merita, de fapt, ce inseamna pentru noi.
Credem ca de multe ori, atunci cand nu stim ce alegeri sa facem credem ca cel mai bine este sa lasam pe altii sa decida pentru noi. Credem ca cel mai bine este ca altii sa ia deciziile in locul nostru sa decida ce este mai bine ptr noi, dar de fapt nimeni nu poate sa decida in locul nostru pentru ca si cea mai rea decizie este o alegere buna atunci cand este luata de noi. Si chiar daca suna a banalitate sau cliseu niciodata nu se stie ce ne asteapta dincolo de curajul de a ne infrunta destinul si a trai viata Nimeni nu are dreptiul a ne lua libertatea de a alege, deoarece intraga viata este un sir de alegeri, fie ca sunt bune, fie a sunt rele, important este sa culegem ce este mai bun de la viata. Sa invatam sa ne bucuram de fiecare decizie si sa traim impacati de ceea ce suntem si ca viata este un sir lung de lucruri bune sau rele, dar importante ca am preferat sa traim dupa propiile reguli. Am preferat sa fim noi si sa devenim ceea ce am vrut noi sa fim adica o persoana individuala si independenta de ceilalti. Sa fim unici in felul nostru de a fi….
Traim in trecut mereu prezent, suntem doar idei can nu mi stin sa acceptam ceea ce suntem si ceea ce vrem noi sa fim cu adevarat…caci pierzandu-ne pe drumul sinuos al unei cautari neincetate nu acceptam ceea ce putem si nu stim sa acceptam ceea ce am putea deveni…. ne facem ca uitam ca pierdem si de cele mai multe ori chiar uitam sat traim……